Newsflash

Rezultate căutare « aparat pentru testare coronavirus »


Telocitele, un exemplu pentru cercetarea românească

de Dr. Aurel F. MARIN - sept. 10, 2010

   Cercetarea ştiinţifică constituie un aspect important al medicinii, prin contribuţia la progresul continuu al practicii medicale. Desigur, între prima comunicare de cercetare fundamentală şi dezvoltarea clinică a subiectului respectiv sunt ani buni, chiar decade, în care eforturile cercetătorilor, susţinute financiar, dezvoltă idei şi concepte care, sub proba timpului, îşi dovedesc sau nu utilitatea practică şi intră în rutina clinicienilor. Finanţarea cercetării ar trebui, deci, să reprezinte o prioritate pentru politicieni, indiferent de coloratură, ca un pas necesar în asigurarea unui viitor prosper. (...)

Proiect de instruire pentru asistentele medicale

de Serviciul de presă al MS - aug. 20, 2010

    De la 1 august 2010, Ministerul Sănătăţii derulează, pe o perioadă de trei ani, proiectul „Cunoştinţe de utilizarea calculatorului şi informatică medicală pentru creşterea adaptabilităţii asistentelor medicale din spitalele din România“. Contractul de finanţare are o valoare totală de 10.635.085.00 lei, din care 1.419.000.00 lei reprezintă contribuţia beneficiarului (prin Programul Operaţional Sectorial „Dezvoltarea resurselor umane“, în cadrul axei prioritare 3 „Creşterea adaptabilităţii lucrătorilor şi a întreprinderilor“ – domeniul major de intervenţie 3.2 „Formare profesională şi sprijin pentru întreprinderi şi angajaţi pentru promovarea adaptabilităţii“). (...)

PUBLICAŢIE privind organizarea şi desfăşurarea examenului pentru obţinerea titlului de medic specialist, medic dentist specialist şi farmacist specialist

- aug. 13, 2010

Ministerul Sănătăţii organizează, la data de 19 octombrie 2010, examenul pentru obţinerea titlului de specialist, cu excepţia specialităţii Anestezie şi terapie intensivă, pentru care examenul se organizează la data de 25 septembrie 2010.
Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.


  

CONCURS DE IDEI PENTRU PANTEONUL ROMÂNIEI

- aug. 6, 2010

   Constituirea unui Panteon al României care să pună în evidenţă personalităţile marcante, de intensă strălucire, din patrimoniul nostru cultural şi spiritual, a devenit o datorie morală pentru cel mai înalt for al conştiinţei româneşti, Academia Română.
   În acest sens, Fundaţia Panteonul României, asociaţie nonprofit, organizează un concurs de idei în scopul prezentării unor opinii avizate asupra unui monument ce se doreşte să nu fie doar o oglindire a instituţiilor similare din Europa, ci să reflecte un stil arhitectonic tradiţional românesc. (...)

Alianţă pentru sănătate

- aug. 6, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ Bucureşti PROGRAMUL TEMATIC AL CURSURILOR DE PERFECŢIONARE POSTUNIVERSITARE PENTRU ANUL UNIVERSITAR 2010/2011

- aug. 6, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa meidcală.
MEDICI MEDICINĂ GENERALĂ, MEDICINĂ DE FAMILIE ŞI MEDICINĂ DE URGENŢĂ
MEDICINĂ DENTARĂ
FARMACIE
 

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ Bucureşti PROGRAMUL TEMATIC AL CURSURILOR DE PERFECŢIONARE POSTUNIVERSITARE PENTRU ANUL UNIVERSITAR 2010/2011

- iul. 23, 2010

• RADIOTERAPIE ONCOLOGICĂ ŞI IMAGISTICĂ MEDICALĂ
• MEDICINĂ DE LABORATOR, BIOCHIMIE MEDICALĂ, GENETICĂ, MICROBIOLOGIE, PARAZITOLOGIE, TOXICOLOGIE, VIRUSOLOGIE, ANATOMIE
• MEDICI MEDICINĂ GENERALĂ, MEDICINĂ DE FAMILIE ŞI MEDICINĂ DE URGENŢĂ
Informaţii referitoare la posibile modificări privind tematica sau datele de desfăşurare a cursurilor de perfecţionare, precum şi înscrierile se fac la Rectoratul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ Bucureşti, Departamentul Postuniversitar, str. Dionisie Lupu nr. 37, sector 2, Bucureşti.
Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.




  

Acum, speranţe şi pentru copii

- iul. 23, 2010

Mai aparte decât alte întâlniri între mass-media, medici şi organizatori, conferinţa de presă de joi, 29 iulie 2010, i-a implicat pe jurnalişti într-un „joc“ interesant. Iniţiativa ludică (dacă răspundeai la întrebările puse obţineai nişte cartonaşe) te făcea să descoperi potenţialii factori de risc de boală cardiovasculară (BCV). Având în vedere că BCV reprezintă principala cauză de deces din lume, nici România nu stă prea bine la acest capitol statistic – la fiecare patru minute se înregistrează un deces (conform Heart Disease and Stroke Statistics, 2010 Update). (...)
Articolul integral îl puteţi citi în zairul nostru, Viaţa medicală.


 
 

Susţinere logistică pentru medicii amendaţi

de Luminiţa VÂLCEA - iul. 16, 2010

   Medicii care au primit amenzi pentru acordarea de concedii medicale în urma controalelor efectuate de casele de asigurări de sănătate, judeţene le pot
contesta. Colegiul Medicilor din România va susţine logistic toate contestaţiile pe care le vor face medicii şi va intra ca parte în proces alături de aceştia. (...)

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ Bucureşti PROGRAMUL TEMATIC AL CURSURILOR DE PERFECŢIONARE POSTUNIVERSITARE PENTRU ANUL UNIVERSITAR 2010/2011

- iul. 16, 2010

ORTOPEDIE-TRAUMATOLOGIE
UROLOGIE
PEDIATRIE
ANATOMIE PATOLOGICĂ
MEDICINĂ LEGALĂ
SĂNĂTATE PUBLICĂ ŞI MANAGEMENT
RADIOLOGIE ŞI IMAGISTICĂ MEDICALĂ
RADIOTERAPIE ONCOLOGICĂ ŞI IMAGISTICĂ MEDICALĂ
Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.


  

Burse pentru tinerele cercetătoare în ştiinţele vieţii

de Dr. Maria DRAGOTĂ - iul. 9, 2010

  „Lumea are nevoie de ştiinţă, ştiinţa are nevoie de femei“ – este sloganul sub care se desfăşoară programul lansat în 1998 de L’Oreal şi UNESCO, prin
care activitatea femeilor cercetător a fost recunoscută pe plan internaţional prin acordarea unor premii. (...)
 Articolul integral îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

COMUNICAT CRP şi PPR: CAS pe DDA înseamnă concedieri şi reduceri de venituri; vom face toate demersurile posibile pentru modificarea regimului de taxare

- iul. 9, 2010

  Clubul Român de Presă şi Patronatul Presei Române dezaprobă taxarea suplimentară a veniturilor jurnaliştilor, prin introducerea CAS-urilor pentru drepturile de autor de la 1 iulie şi consideră că această măsură, care are efecte minime asupra bugetului de stat, este la limita suportabilului pentru industria mass-media. (...)
 Articolul integral îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ Bucureşti PROGRAMUL TEMATIC AL CURSURILOR DE PERFECŢIONARE POSTUNIVERSITARE PENTRU ANUL UNIVERSITAR 2010/2011

- iul. 9, 2010

CHIRURGIE TORACICĂ
NEUROCHIRURGIE
OFTALMOLOGIE
OTORINOLARINGOLOGIE
ORTOPEDIETRAUMATOLOGIE
Informaţii referitoare la posibile modificări privind tematica sau datele de desfăşurare a cursurilor de perfecţionare, precum şi înscrierile se fac la Rectoratul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ Bucureşti, Departamentul Postuniversitar, str. Dionisie Lupu nr. 37, sector 2, Bucureşti. (...)
Articolul integral îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

O sugestie pentru modernizarea sistemului românesc de sănătate

de Prof. dr. Dorin SARAFOLEANU - iul. 9, 2010

     Epoca modernă impune sistemelor de sănătate calitate, performanţă, confort pentru pacient şi, bineînţeles, costuri convenabile. În lume, sistemele de sănătate sunt tot mai preocupate de dezvoltarea Chirurgiei ambulatorii (CA), atât pentru confortul pacienţilor, cât, mai ales, pentru a reduce costurile foarte ridicate ale paturilor de spital. Se urmăreşte un consens internaţional în domeniul CA. Care, în fond, oferă acelaşi tip de intervenţii chirurgicale ca în cazul Chirurgiei convenţionale (CC) – numai că aceasta din urmă implică spitalizări lungi, costuri mult crescute şi poate expune la complicaţii infecţioase nosocomiale. (...)

Susţinere pentru continuarea reformelor

de Serviciul de presă al MS - iul. 2, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ Bucureşti PROGRAMUL TEMATIC AL CURSURILOR DE PERFECŢIONARE POSTUNIVERSITARE PENTRU ANUL UNIVERSITAR 2010/2011

- iul. 2, 2010

RECUPERARE MEDICALĂ ŞI BALNEOLOGIE
REUMATOLOGIE
ANESTEZIE ŞI TERAPIE INTENSIVĂ
CHIRURGIE GENERALĂ
CHIRURGIE CARDIACĂ ŞI A VASELOR MARI ŞI CHIRURGIE VASCULARĂ
CHIRURGIE PLASTICĂ, MICROCHIRURGIE RECONSTRUCTIVĂ
CHIRURGIE ŞI ORTOPEDIE PEDIATRICĂ
CHIRURGIE TORACICĂ
Informaţii referitoare la posibile modificări privind tematica sau datele de desfăşurare a cursurilor de perfecţionare, precum şi înscrierile se fac la Rectoratul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ Bucureşti, Departamentul Postuniversitar, str. Dionisie Lupu nr. 37, sector 2, Bucureşti.
Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.


  

INFORMAŢII UTILE PENTRU DIABETOLOGI

de Prof. dr. Maria MOŢA - iun. 25, 2010

   DIABETES CARE, vol. 3, nr. 2, ediţia în limba română, apărut în luna mai 2010, aduce în prim-plan o serie de articole foarte interesante şi în acelaşi timp utile.
   În articolul Siguranţa insulinei glargin în sarcină, un grup de cercetători canadieni din Toronto (Erika K. Pollex, Denice S. Feig, Angelika Lubetsky, Paul M. Yip, Gideon Koren) prezintă rezultatele cercetării lor privind traversarea placentei de către acest tip de insulină, folosind tehnica ex vivo a perfuzării lobulului placentar uman. În sarcină se recomandă atingerea unui bun echilibru metabolic, cu evitarea hipoglicemiei. Insulina glargin, folosită ca insulină bazală, asigură un bun echilibru metabolic, cu scăderea riscului de hipoglicemie. (...)

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ Bucureşti PROGRAMUL TEMATIC AL CURSURILOR DE PERFECŢIONARE POSTUNIVERSITARE PENTRU ANUL UNIVERSITAR 2010/2011

- iun. 25, 2010

CARDIOLOGIE
DERMATOVENEROLOGIE
DIABET ZAHARAT, NUTRIŢIE ŞI BOLI METABOLICE
ENDOCRINOLOGIE
EPIDEMIOLOGIE
EXPERTIZA MEDICALĂ A CAPACITĂŢII DE MUNCĂ
GASTROENTEROLOGIE
GERIATRIE ŞI GERONTOLOGIE
HEMATOLOGIE
IGIENĂ
MEDICINA INTERNĂ
MEDICINA MUNCII
MEDICINĂ SPORTIVĂ
NEFROLOGIE
NEUROLOGIE
NEUROLOGIE PEDIATRICĂ
ONCOLOGIE
PNEUMOLOGIE
PSIHIATRIE
PSIHIATRIE PEDIATRICĂ
RECUPERARE MEDICALĂ ŞI BALNEOLOGIE
Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

 

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe